fbpx

Magic Bunny

Copertă de Carte

Copertă de Carte – Importanța acesteia

Să fiu sincer, există și la noi edituri care pun preț pe felul în care arată cărțile pe care le scot pe piață. De departe, cel mai bine se descurcă, din punctul ăsta de vedere, Humanitas Fiction, cu colecția Raftul Denisei.

Nu judeca niciodată o carte după copertă

Așa zice o vorbă cu pretenții de dicton. Dacă ar fi așa, prin extensie, n-ar trebuie să judeci marfa după ambalaj. Și totuși, ambalajul este considerat „vânzătorul mut” al mărfii. De câte ori n-ai cumpărat ceva, orice, ispitit (și) de ambalaj? De ce n-ar fi valabil și pentru cărți?

Sigur, la o carte e important conținutul, în primul rând. Și totuși …

Eu recunosc că am cumpărat, de câteva ori, cărți datorită copertei. Mai rar s-a întâmplat ca o copertă să mă oprească să-mi doresc o carte, dar au fost și situații de genul ăsta. mult, mult mai rare, e drept.

De aceea coperta spune multe unui client. Cu serviciul de design copertă de carte, Magic Bunny  face cartea ta să se vândă foarte bine.

Bucură-te de o copertă:

  • CMYK Prin-Ready
  • design cu margini pentru tăiere în tipografie
  • Aplicare pe Mock-up opțional pentru reclamă sau postare pe site.
Golește

Dorești aplicare pe mock-up?

Pentru vizualizare reală/ plasare produs pe site/ prezentare pentru banner/ postare etc.

Selectează tipul coperții:

calitatea coperții care va îmbrăca manualul / cartea

Scrie numărul de pagini aproximativ pe care le va avea cartea:

exemplu: 215 pagini (atenție: 2 pagini=1 foaie la tipar). Dvs. veți scrie nr. de pagini, nu de foi.

Scrie titlul cărții

Dorești design similar pentru următoarele volume?

dacă există și volumul 2

dacă cartea are 4 volume

dacă există mai mult de 4 volume

Introdu greutatea hârtiei (gsm):

exemplu: 80 g

Preț produs
Total opțiuni suplimentare:
Total comandă:

Copertă de Carte – Importanța acesteia

Să fiu sincer, există și la noi edituri care pun preț pe felul în care arată cărțile pe care le scot pe piață. De departe, cel mai bine se descurcă, din punctul ăsta de vedere, Humanitas Fiction, cu colecția Raftul Denisei.

Nu judeca niciodată o carte după copertă

Așa zice o vorbă cu pretenții de dicton. Dacă ar fi așa, prin extensie, n-ar trebuie să judeci marfa după ambalaj. Și totuși, ambalajul este considerat „vânzătorul mut” al mărfii. De câte ori n-ai cumpărat ceva, orice, ispitit (și) de ambalaj? De ce n-ar fi valabil și pentru cărți?

Sigur, la o carte e important conținutul, în primul rând. Și totuși …

Eu recunosc că am cumpărat, de câteva ori, cărți datorită copertei. Mai rar s-a întâmplat ca o copertă să mă oprească să-mi doresc o carte, dar au fost și situații de genul ăsta. mult, mult mai rare, e drept.

De aceea coperta spune multe unui client. Cu serviciul de design copertă de carte, Magic Bunny  face cartea ta să se vândă foarte bine.

Servicii Similare

Beneficiază de REDUCERE!
of 500 lei
of 1.000 lei